FESTIVAL – CONCURS INTERNAŢIONAL
DE INTERPRETARE VOCALĂ
„MUZICA PENTRU TOŢI”
BAIA MARE
7-9 Aprilie 2016
editia a VI.a
Festivalul - Concurs de Interpretare Vocală – „MUZICA PENTRU TOŢI” este destinat elevilor care posedă voci deosebite şi fac eforturi pentru a-şi perfecţiona stilul, tehnica şi interpretarea vocală, indiferent dacă studiază sau nu în cadrul unei şcoli sau liceu de muzică.Pot participa toţi elevii din ţară şi din străinătate care sunt preocupaţi şi pasionaţi de interpretarea vocală(canto clasic, muzică populară sau muzică uşoară), indiferent dacă sunt sau nu elevii unui liceu vocaţional de muzică sau a unei şcoli populare de artă (în funcţie de secţiunea la care vor să participe, pot fi elevii unei grădiniţe, şcoli generale sau a unui liceu cu un alt profil decât muzica). Scopul acestui concurs şcolar este stimularea şi dezvoltarea creativităţii şi a competenţelor vocale tehnice şi interpretative; de asemenea se urmăreşte educarea elevilor în spiritul depistării,alegerii repertoriului, interpretării şi promovării valorilor autentice şi reale atât din muzica populară cât şi din muzica clasică şi cea uşoară.
Festivalul - Concurs de Interpretare Vocală – „MUZICA PENTRU TOŢI” se va desfăşura în perioada 7-9 Aprilie 2016 în SALA DE CONCERTE ROTARY a Liceului de Arte - Baia Mare, judeţul Maramureş, ROMÂNIA .
1. CATEGORII.
Acest concurs cuprinde trei secţiuni de interpretare vocală, după cum urmează: I. CANTO CLASIC - învăţământ liceal (clasele IX-XII , 15-19 ani) ; II. CANTO POPULAR - A. învăţământ preşcolar(grupa mica-mare, 3-6 ani);
- B . învăţământ primar(clasele 0-IV, 6-10 ani);
- C. gimnaziu (clasele V-VIII , 11-14 ani ); - D. învăţământ liceal (clasele IX-XII , 15-19 ani) ;

III.CANTO MUZICĂ UŞOARĂ - A. învăţământ preşcolar(grupa mica-mare, 3-6 ani);
- B . învăţământ primar(clasele 0-IV, 6-10 ani);
- C. gimnaziu (clasele V-VIII , 11-14 ani ); - D. învăţământ liceal (clasele IX-XII , 15-19 ani) ;
2. REPERTORII
I . CANTO CLASIC - a) Arie de operă/ operetă românească sau universală . - b) Lied românesc sau universal. Notă: Repertoriul va fi executat in limba originală, cu acompaniament de pian.

II . CANTO POPULAR - la grădiniţe şi ciclul primar:
a)două piese de ritmuri diferite cu acompaniament orchestral din zona de provenienţă a interpretului;
- la gimnaziu şi la liceu: b) piesă ritmată, cu acompaniament orchestral ; c)doină sau baladă - 2 strofe - fără acompaniament .
Notă: Concurenţii din străinătate vor interpreta pentru b) două strofe dintr-o lucrare populară lenta, fără acompaniament, specifică zonei de provenienţă. Fiecare participant la secţiunea canto popular va purta costum popular specific zonei de provenienţă. Piesele ritmate vor fi acompaniate de către orchestra Ansamblului Folcloric Naţional
Transilvania, director Iuliana Dăncuş, conducerea muzicală maistrul Eduard Albina.
Partiturile pieselor cu acompaniament-care vor fi trimise la preselecţie- vor prezenta liniile melodice, cifrajul armonic si ritmul specific zonei de provenienţă.

III.CANTO MUZICĂ UŞOARĂ – la toate categoriile : 2 piese din repertoriul naţional şi/ sau internaţional, de factură diferită , una lentă şi una rapidă, cu negativ sau cu acompaniament.
Nota: Atat negativul cât şi acompaniamentul vor fi asigurate de către concurenţi. Aceştia sunt obligati să aibă in ziua concursului o versiune a celor două negative in ordinea in care cântă, pe cd sau stick.
ATENTIE! Indiferent de secţiune, fiecarui concurent ii este alocat timpul de 10 minute pentru interpretarea celor doua piese. Concurenţii care vor depăşi timpul acordat pentru prezentarea pieselor in concurs vor fi depunctaţi.

3. JURIUL CONCURSULUI va fi alcătuit din profesori de specialitate, compozitori si interpreţi, dintre care cel putin 3 membri vor fi specialişti in artă vocală interpretativă, muzică populară şi uşoară. Hotararea juriului este definitiva şi nu poate fi contestata in nici un fel.
4. INSCRIEREA IN CONCURS.
Fiecare concurent va transmite electronic pe adresa de mail bob_sebi2000@yahoo.com sau pe adresa Liceul de Arte, str. Petofi Sandor 2-4, BAIA MARE, 430165, MARAMURES, ROMANIA-pentru prof.Bob Elena- Mihaela, concursul „MUZICA PENTRU TOTI” pana la 31 martie 2016 electronic sau 28 martie data postei partitura pieselor cu acompaniament insotita de armonie (pentru sectiunea muzica populara), numele candidatului, titlurile lucrarilor, autorii si textierii ( numai pentru muzica usoară ), partiturile scanate pentru sectiunea canto clasic, un numar de telefon pentru contact , urmatoarele documente scanate: certificat de nastere sau C.I, fisa de inscriere completata cu majuscule-vezi Anexa 1, precum si copia xerox a chitantei achitarii unei taxe de concurs de 100 RON pentru elevii romani si 50 € pentru elevii din strainatate la CEK BANK, cont IBAN RO45CECEBV0530RON0907594, CUI 32165309, Centrul Cultural Virtual Artist pentru Arta.
Pentru categoriile I si II, respectiv canto clasic si popular, se vor anexa partiturile pieselor interpretate in 2 exemplare. Stimele cantecelor cu acompaniament pentru muzica populara vor cuprinde obligatoriu linia melodica,cifrajul armonic si ritmul.
In eventualitatea neprezentarii la concurs taxa nu va fi returnata. Organizatorii concursului isi rezervă dreptul de a utiliza inregistrarile pieselor, in vederea realizarii materialelor de publicitate a concursului, fara a asigura pentru acest lucru nici un drept material concurentilor. Organizatorii se obliga ca aceste materiale sa ramana in patrimoniul festivalului-concurs, fara a fi comercializate. Este interzis prin lege sa interpretezi o lucrare muzicala dacă aceasta a fost reprodusa ilegal. Dacă acest lucru se intampla, organizatorii concursului nu isi asuma nici o responsabilitate , in eventualitatea ca editorul partiturii sau compozitorul piesei ia vreo masura legala in acest sens..Cheltuielile de transport , precum si cele de cazare si masa sunt suportate de catre concurenti. In cap.9 –“ Informatii utile “ al prezentului regulament sunt prezentate ofertele de cazare si masa puse la dispozitie de catre organizatori, la care se poate opta .
Fisa de concurs – vezi ANEXA 1 – trebuie completata cu majuscule , specificandu-se dacă elevul solicita rezervare pentru cazare si masa. Organizatorii pot asigura, la cerere, pianist corepetitor pentru sectiunea canto clasic.
Pentru participantii la sectiunea canto popular se asigura orchestra , repetitiile avand loc in dimineata concursului. Pentru participantii la sectiunea canto - muzica usoara , rugam concurentii să aibă la proba de sunet negativele pieselor pe un cd in ordinea in care doresc sa le interpreteze in concurs, proba de sunet avand loc in dimineata zilei de concurs, ora fiind stabilita dupa tragerea la sorti.
Inainte de inceperea fiecarei sectiuni, in fiecare zi a concursului , concurentii vor fi programati in sali de studiu pentru incalzire si repetitii.Inscrierea in concurs nu va fi luata in considerare daca aceste formalităti nu au fost indeplinite. Inscrierea si participarea in competitie implica acceptarea regulamentului de concurs.
5. DESFASURAREA CONCURSULUI. Cu o saptamana inainte de inceperea competitiei , se va trage la sorti ordinea intrarii la fiecare sectiune , afisandu-se in programul concursului ,care va fi tiparit si afisat inainte de fiecare concurs.Fiecarei sectiuni a concursului i se va acorda o zi, după cum urmeaza :

Ziua I, 7 aprilie 2015 - orele 16.00 - Deschidere a concursului. - orele 16.05 - Concursul de canto clasic .
- orele 18 – 19 deliberarea juriului .
- orele 19 - Decernarea premiilor .
Ziua a-II-a, 8 aprilie 2015 - orele 16- Concursul de canto popular .
- orele 18 – 19 deliberarea juriului . - orele 19 - Decernarea premiilor
Ziua a-III-a, 9 aprilie 2015 - orele 16 - Concursul de canto muzica usoara .
- orele 19 – 20 deliberarea juriului .
- orele 20 - Decernarea premiilor

6. CRITERII DE EVALUARE .
- la sectiunea I , CANTO CLASIC :
a) calitati vocale-timbru, tehnica, ambitus, sustinere, respiratie;
b) intonatie, acuratete;
c) respectarea partiturii ; d) alegerea pieselor pentru concurs ;
e) interpretare ; f) dictie ; g) personalitatea artistica a interpretului ;
h) omogenitatea interpretarii voce-acompaniament;
i) prezenta scenica .
- la sectiunea a - II – a, CANTO POPULAR
a) calităti vocale-timbru, tehnica, ambitus, sustinere, respiratie;
b) intonatie, acuratete;
c) respectarea partiturii ; d) alegerea pieselor pentru concurs ;
e) interpretare ; f) dictie ; g) personalitatea artistica a interpretului ;
h) omogenitatea interpretării voce-acompaniament;
i) prezenta scenica .
j) autencititatea repertoriului;
k) autenticitatea costumului popular.
- la secţiunea a - III- a, CANTO - MUZICA USOARA :
a) calitati vocale-timbru, tehnica, ambitus, sustinere, respiratie;
b) intonatie, acuratete;
c) stil interpretativ-modernitate,inovatie; e) interpretare ; f) dictie ; g) personalitatea artistica a interpretului ;
h) omogenitatea interpretarii voce-acompaniament;
i) prezenta scenica.
7. PREMII ACORDATE . Intrucat participarea elevilor selectati in concurs este o performanta in sine, fiecarei sectiuni ii revin premii si distintii , după cum urmeaza :
- DIPLOMA DE EXCELENTA – echivaland premul I si TROFEUL « Muzica pentru toti »; DIPLOMA DE MERIT – echivaland premiul al II - lea ; DIPLOMA DE PERFORMANŢA – echivaland premiul al III - lea; PREMII SPECIALE si DIPLOME DE PARTICIPARE .
8. REALIZATORII PROIECTULUI :
PROF.STAVILA ALINA, manager CLUBUL ARTIST PENTRU ARTA, sucursala Maramures.
PROF.CRISTINA NEMES –BOTA, Liceul de Arte Baia Mare
PROF. ELENA-MIHAELA BOB, Liceul de Arte Baia Mare
PROF. CALIN IONCE, Liceul de Arte Baia Mare
PROF. FELIX FELDMAN, Liceul de Arte Baia Mare,.
PROF.MIRCEA - STEFAN BREBAN, Liceul de Arte Baia Mare
Diseminare
Concursul va fi promovat în mass-media locală şi naţională, prin afişe şi invitaţii distribuite în şcolile din judeţul Maramureş, dar şi din alte judeţe din ţară.
Experienţa acumulată de elevi va fi diseminată de aceştia printre colegi, în cadrul orelor de educaţie muzicală, canto clasic, muzică populară, muzică uşoară, istoria muzicii.
Organizatori:
CENTRUL CULTURAL VIRTUAL “ARTIST PENTRU ARTĂ” , MARAMURES, prof Stavilă Alina
Profesori coordonatori Bob Elena –Mihaela, Călin Ionce, Onea Raluca, Feldman Felix, Cristina Nemeş-Bota.
CASA CORPULUI DIDACTIC, Dir. Prof. Gelu Todoruţ
UNIVERSITATEA ORADEA, Conf. Univ Dr. Carmen Vasile
ANSAMBLUL NAŢIONAL FOLCLORIC TRANSILVANIA, Dir. Iuliana Dâncuş.
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BAIA MARE, Primar Cătălin Cherecheş
RECREART & RECORDING STUDIO, dir. Călin Ionce

9.INFORMATII UTILE .
PERSOANE DE CONTACT : Bob Mihaela Tel. 0767928888 – regulament, inscrieri, rezervari .
OFERTE DE CAZARE cu rezervare pe fisa de concurs – vezi ANEXA I:
Camin de elevi la Administratia Taberelor, pret 35 Ron/zi pentru cazare si 35 Ron/zi pentru masa .
Va rugam specificati in fisa de inscriere nr. de mese , precum si nr. de nopti de cazare solicitate.

ANEXA 1
FISA DE INSCRIERE
LA FESTIVALUL – CONCURS INTERNATIONAL DE INTERPRETARE VOCALA „MUZICA PENTRU TOTI” , BAIA MARE , ROMANIA

7 aprilie-9 aprilie 2016
– editia a VI-a –
– editia a VI-a –
• Se va completa cu majuscule .
NUMELE SI PRENUMELE :______________________________________________
CNP :__________________________________ si C.I. seria _________nr.__________
VARSTA :___________adresa de mail :_____________________

SECTIUNEA DE INTERPRETARE :_______________________________________
ADRESA CONCURENTULUI : ____________________________________
TELEFON PERSONAL AL CONCURENTULUI:___________________________

INDRUMĂTOR : ________________________MOBIL:_____________
COREPETITOR : ____________________________________________
• Numai pentru canto –muzica usoara :
PREZINT NEGATIV *________
PREZINT INSTRUMENT SAU ORCHESTRA PERSONALA * ______
• Numai pentru canto clasic:
SOLICIT PIANIST COREPETITOR *_____

REPERTORIU :
Nr.
AUTOR (numele complet al compozitorului) :
DENUMIREA LUCRARILOR (prezentate in concurs) : Minutaj
1.
2.

SOLICIT CAZARE LA HOTEL MARA/CAMIN TABERE, NR.PERSOANE____
PENTRU : 6aprilie* ___ 7aprilie *___ 8 aprilie*___ 9aprilie*___
*se completeaza cu da sau nu .
• Pentru a participa , fiecare concurent trebuie sa-si dea acordul in scris pe fisa de insciere pentru urmatoarea cerinta organizatorica :
• - SUNT DE ACORD ca inregistrarile din concurs sa poata fi difuzate numai cu acordul organizatorilor fara obligatii pecuniare in privinta dreptului de autor , aceste materiale avand doar scop publicitar .
• Semnatura concurentului : _______________________