CONCURSUL NAȚIONAL
“PRIMĂVARA ARTELOR”
- Ediția a XX-a –
21-28 Aprilie 2018
Bacău
Termenul limită înscriere - 13.04.2018
ORGANIZATORI
Asociația Pentru Artă și Educație “George Apostu” Bacău
și
Colegiul Național de Artă “George Apostu” Bacău
Parteneri:
Inspectoratul Școlar al Județului Bacău
Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău
Concursul este deschis elevilor din cadrul secțiilor muzică, arte vizuale și coregrafieatât din școli și licee de artă, cât și din Palate și Cluburi ale copiilor, școli din învățământul de masă și școli private, școli populare etc.
Concursul Național Primăvara Artelor se află la cea de a XX-a ediție și se găsește în Calendarul Activităților Naționale Școlare Educative aprobat de Ministerul Educație Naționale, la poziția 99.
Reprezintă, pentru elevi, o rampă de lansare a talentelor pe drumul unor cariere artistice de excepție, iar pentru profesori un valoros schimb de experiență în domeniul educației specifice.
Concursul estre structurat pe secțiuni care se vor desfășura în următoarele date:
MUZICĂ:
Vioara și Corzi grave– 25 aprilie 2018
Teorie-Solfegiu-Dictat– 26-27 aprilie 2018
Pian - 27 aprilie 2018
Canto clasic, Canto Muzică ușoară, Canto Muzică vocală tradițională românească,
Suflători lemne, Suflători alamă, Percuție, Muzică de cameră,
ARTELE VIZUALE:
Arte plastice: Pictură, Grafică, Sculptură, Arte Decorative: Artă Monumentală, Textile, Arhitectură, Design grafic, Design de produs și Design ambiental. 20 aprilie 2018
COREGRAFIE: Dans Clasic, Repertoriu Ansamblu– 28 aprilie 2018
SECȚIUNEA HOBBY (pentru învățământ de masă)
Muzică instrumentală 22 aprilie 2018
Muzică vocală: 22 aprilie 2018
Din juriul concursului de anul acesta fac parte, mari personalități artistice și prestigioase cadre universitare și din învățământul de arte:
Simionescu Atena - Prof. Univ. dr. și Rector al Universității de Arte „G. Enescu” Iași
Tofan Costică - Prof. Univ. dr. Universitatea de Arte „G. Enescu” Iași
Dimulescu Vlad - Prof. Univ. dr. la Universitatea Națională de Muzica Bucureşti
Ovănescu Elena - Prof Univ. la Universitatea de Arte „G. Enescu” Iași
Stoian Irimie Delia - Conf. Universitar dr. la Academia de Muzică Ghe. Dima Cluj-Napoca, extensia Piatra Neamț
Baicu Dorel - Conf. Univ. dr. al Universității de Arte „G. Enescu” Iași
Stavrat Costică - Lector Univ. dr. la Universitatea de Arte „„G. Enescu”” Iași
Chițu Ciprian - Lector Univ. dr. la Universitatea de Arte „G. Enescu” Iași
Diaconu Ioan - Lector Univ. dr. la Universitatea de Arte „G. Enescu” Iași
Todi Cristina - Lector Univ. dr. la Universitatea de Arte „G. Enescu” Iași
Simionescu Cristina - Lector Univ. dr. la Universitatea de Arte „G. Enescu” Iași
Dragomirescu Daniel Constantin - Lector Univ. dr. – Universitar de Arte „G. Enescu” Iași
Tecaru Angela - Președinte al asociației "Attilas Akilas Silvester Interballet" Cluj-Napoca.
Roman Anca - Maestru de Balet şi prof. la Palatul Copiilor Bucureşti
Poenaru Carmen - Președinte Uniunii Artiștilor Plstici Filiala Bacău
Bârgu Liliana– Președinte al Ordinul Arhitecților din România filiala Bacău
Manta Ionuț - Prof. la Liceul de Artă Ștefan Luchian Botoșani
Musteață Gheorghe - Professor la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă Iași
Emil Stancu– oboist al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău și prof.dr. la Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău
Căuneac Emil - Prof. la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă Iași
Suciu Magda profesor la Liceul Vocaţional de Muzică "Tudor Ciortea" - Braşov
Vasilache Claudia - Prof. la Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău
Gheorgheș Ionuț - Prof. la Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău
Claudiu Filip - Prof. la Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău
Simon Baicu Simona - Prof. la Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău
Pușcalău Irina– instrumentist al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău și prof. al Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău
Șendrea Narcisa - Prof. la Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău
Gora – Gioacăș Mihaela -– instrumentist al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău și prof. al Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău
Dumitriu Gheorghe - Prof. la Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău
Tania Boambă - Prof. la Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău
Dana Ciocan - Prof. la Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău
Orth Eniko Maria - Profesor la Liceul de Arte Sibiu
Cel-Mare Viola - Prof. Vioară – Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău
REGULAMENTUL CONCURSULUI
SECȚIUNEA MUZICĂ – clasele I-XII – ÎNVĂȚĂMÂNT VOCAȚIONAL
Secțiunea 1. Instrumente de suflat – lemne și alămuri clasele V-XII
Secțiunea 2. Instrumente de percuție clasele III-XII
Secțiunea 3. Canto - clasic, tradițional românesc și muzică ușoară clasele IX-XII
Secțiunea 4. Muzică de cameră – de la duo la cvintet pentru pian și toate instrumentele orchestrei simfonice.
Secțiunea 5. Teorie-solfegiu-dicteu clasele I-XII
Secțiunea 6. Pian,
Secțiunea 7. Vioară, corzi grave.
Condiții de înscriere pentru secțiunea muzică – învățământ vocațional
· Copie după certificatul de naștere sau actul de identitate;
· Copii xerox ale lucrărilor prezentate în concurs (se vor preda juriului înainte de intrarea în concurs). Concurenții care nu înmânează copiile xerox comisiei vor fi eliminați din concurs.
· Înscrierea se face pe baza fișei de înscriere.
· Termenul limită de expediere a fișei de înscriere și a actelor solicitate - 13.04.2018. Nu se admit înscrieri după data comunicată!
· Pentru buna organizare și susținere a concursului, ASOCIAȚIA PENTRU ARTĂ ȘI EDUCAȚIE „GEORGE APOSTU” BACĂU, partenerul și singurul finanțator, va roagă sa sprijiniți cu donații de 50 lei pentru fiecare concurent și 35 lei pentru fiecare membru în cazul formațiilor camerale, pe care ii puteți depune în contul asociației – RO39BTRLRONCRT0389591501
· Donațiile nu se restituie!
1. EVALUAREA
1. Toți concurenții vor fi apreciați în baza unui sistem unic de punctaj, decizia juriului fiind definitivă.
2. Evaluarea se va face după următoarele criterii:
- respectarea textului partiturii
- tehnica instrumentală
- interpretarea artistică (muzicalitate, expresivitate)
- impresia artistică
3. Juriul va fi alcătuit din cadre didactice din învățământul artistic superior și liceal.
4. Premiile se acordă pentru fiecare clasă și secțiune, iar TROFEUL “PRIMĂVARA ARTELOR” se va desemna din rândul participanților în Concertul de gală.
5. Dacă nu sunt îndeplinite condițiile de performanță, juriul își rezervă dreptul de a nu acorda anumite premii.
2. REPERTORIU
Secțiunea 1. Instrumente de suflat – lemne și alămuri clasele V-XII
Clasele V-VIII – Două piese la alegere, diferite ca formă și gen
Clasele IX-XII – Studiu și Două piese la alegere, diferite ca formă și gen
Secțiunea 2. Instrumente de percuție clasele III-XII
Două piese la alegere, diferite ca formă și gen
Secțiunea 3. Canto clasic IX-XII
Arie la alegere
Lied la alegere
Ambele lucrări vor fi prezentate cu acompaniament de pian
Muzică ușoară clasele IX-XII
Piesă cântată a capella
Piesă cu negativ
Ambele piese vor fi diferite ca gen.
Canto tradițional românesc IX-XII
O doină sau o baladă sau un cântec ceremonial (1-2 strofe maximum) fără acompaniament
Un cântec propriu-zis din zona folclorică reprezentată de concurent cu acompaniamentul asigurat de concurent: corepetitor, grup instrumental, negativ.
Evaluarea concurenților se va face după următoarele criterii:
- Respectarea textului muzical
- Tehnica instrumentală, vocală
- Interpretarea artistică (muzicalitate, expresivitate)
- Impresia artistică
- La canto tradițional românesc se punctează și autenticitatea și valoarea etnografică a costumului
Secțiunea 4. Muzică de cameră – de la duo la cvintet pentru pian și toate instrumentele orchestrei simfonice.
Două lucrări diferite ca formă și gen
Barem de timp
cl. I-IV - maxim 15 minute
cl. V-VIII – maxim 25 minute
cl. IX-XII – maxim 35 minute
Secțiunea 5. Teorie-solfegiu-dicteu clasele I-XII
Concursul pentru teorie-solfegiu-dicteuconstă în test teoretic, solfegiu și dicteu muzical pentru toate clasele (I-XII).
cl. I-VIII – solfegiu-dicteu
cl. IX-XII – solfegiu-dicteu-test teoretic
REGULAMENTTeorie-solfegiu-dicteu
Clasele I – IV
Solfegiu la prima vedere în cheia sol, în măsuri: 2/4, 3/4, 4/4 , în tonalități cu până la 1 alterație la cheie, având intervale până la sextă și cu ritmuri de mica dificultate, la nivelul programei.
Dicteu ritmico-melodic – aceleași probleme ca și la solfegiu.
Clasa a V-a
Solfegiu la prima vedere în cheia sol, în măsuri: 2/4, 3/4, în tonalități cu până la 2 alterații la cheie, în cheile sol și fa, având intervale până la octavă și cu ritmuri de dificultate medie, la nivelul programei ( trioletul, sincopa simetrică și asimetrică pe jumătate de timp, contratimpul pe jumătate de timp)
Dicteu ritmico-melodic – aceleași probleme ca și la solfegiu.
Clasa a VI-a
Solfegiu la prima vedere în cheia sol, în măsuri : 2/4, 3/4, în tonalități cu până la 2 alterații la cheie, în cheile sol și fa, având intervale până la octavă și cu ritmuri de dificultate medie, la nivelul programei (elemente cromatice, inflexiuni modulatorii și modulația pasageră la relativă)
Dicteu ritmico-melodic – aceleași probleme ca și la solfegiu.
Clasa a VII-a
Solfegiu la prima vedere în cheia sol, în măsuri: 2/4, 3/4, în tonalități cu până la 3 alterații la cheie, în cheile sol și fa, având intervale până la octavă și cu ritmuri de dificultate medie, la nivelul programei (inflexiuni modulatorii și modulația pasageră la relativă sau dominantă, sincopa și contratimpul pe sfert de timp)
Dicteu ritmico-melodic – aceleași probleme ca și la solfegiu.
Clasa a VIII-a
Solfegiu la prima vedere în cheia sol, în măsuri: 2/4, 3/4, 6/8, 9/8, 12/8, în tonalități cu până la 3 alterații la cheie, în cheile sol și fa, având intervale până la octavă și cu ritmuri de dificultate medie, la nivelul programei (diviziuni excepționale până la cvintolet, inflexiuni modulatorii și modulația pasageră la relativă sau dominantă, sincopa și contratimpul pe sfert de timp)
Dicteu ritmico-melodic – aceleași probleme ca și la solfegiu.
Clasele IX – XII
Solfegiu la prima vedere în cheia sol și fa, în măsuri: 2/4, 3/4, 4/4, 6/8, 9/8, 12/8 în tonalități cu până la 4 alterații la cheie, având intervale până la decimă și cu ritmuri de dificultate mare, la nivelul programei.
Dicteu ritmico-melodic – aceleași probleme ca și la solfegiu.
Test teoretic:
Clasa a IX-a: Semiografia tradițională. Teoria intervalelor. Metrica ritmurilor binare și ternare, simple și compuse. Noțiunea de acord. Acordurile de trei sunete.
Clasa a X-a: la fel ca la clasa a IX-a, la care se adaugă: Teoria tonalității. Cromatizarea gamelor majore și minore.
Clasa a XI-a: la fel ca la clasa a X-a, la care se adaugă: Cadranul tonal, înrudirea dintre tonalități. Modulația la tonalități apropiate și depărtat4e. Acordul de 4 sunete. Metrica ritmurilor eterogene.
Clasa a XII-a: la fel ca și la clasa a XI-a la care se adaugă: Cheile muzicale. Transpoziția scrierea cu ajutorul cheilor. Ritmuri de factură populară. Modurile populare. Metrica ritmurilor binare, ternare și eterogene.
Premiile se vor acorda pe clase.
- Regulamentul detaliat pentru secțiunea TSD este afișat pe site-ul Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău: www.liceuldeartabacau.ro , în cadrul secțiunii „Primăvara Artelor”.
Fișele de înscriere și actele necesare se vor trimite adrese de e-mail: taniaburca@yahoo.com
Informații suplimentare se pot obține la prof. Elena Boambă la adresa sus menționată.
Secțiunea 6. Pian
Repertoriul prezentat cuprinde 2 lucrări la alegere diferite ca stil, gen și formă, corespunzătoare nivelului clasei pentru care concurează elevul.
Barem de timp
cl. I-IV - maxim 15 minute
cl. V-VIII – maxim 25 minute
cl. IX-XII – maxim 35 minute
Secțiunea 7. Vioară și corzi grave.
- Repertoriul prezentat cuprinde 2 lucrări la alegere diferite ca stil, gen și formă, corespunzătoare nivelului clasei pentru care concurează elevul.
Barem de timp
cl. I-IV - maxim 15 minute
cl. V-VIII – maxim 25 minute
cl. IX-XII – maxim 35 minute
*Cazarea şi masa vor fi asigurate contra cost, la cererea candidaților, în condiții de internat și cantină.
NUMĂR PERSOANE:
*Elev, Profesor însoțitor, părinți_____ DATA:____________
Informații suplimentare se pot obține la tel. 0234.512 753 d-na profesoară Elena Boambă taniaburca@yahoo.com sau pe pagina de Facebook Concursul Național Primăvara Artelor
REGULAMENTUL CONCURSULUI DE MUZICĂ VOCALĂ ȘI INSTRUMENTAL
SECȚIUNEA - ÎNVĂȚĂMÂNT DE MASĂ
Această secțiune își propune să încurajeze și să stimuleze tinerii cu vârsta cuprinsă între 5 și 18 ani, care studiază un instrument sau canto clasic, muzică ușoară și muzică populară, în cadrul școlilor populare de artă, palatele copiilor, școlilor particulare de muzică, care au atins un nivel mediu și bun profesional.
1. Categorii de vârstă:
- preșcolari
- elevi ai claselor I – IV (clasele I-II, III-IV)
- elevi ai claselor V – VIII(clasele V-VI, VII-VIII)
- elevi ai claselor IX – XII(clasele IX-X, XI-XII)
2. Secțiuni:
a) MUZICĂ VOCALĂ - CANTO CLASIC
- MUZICĂ UȘOARĂ
- MUZICĂ POPULARĂ
b) MUZICĂ INSTRUMENTALĂ - CLASICĂ
- UȘOARĂ
- POPULARĂ
3. Reguli de participare
v Fiecare concurent – MUZICĂ VOCALĂ - va prezenta o piesă la alegere. Piesa trebuie să dureze cel mult 4 minute.
v Pentru MUZICĂ INSTRUMENTALĂ repertoriul va conține una sau doua piese la alegere, cu o durată maxima de 5 minute, diferite ca stil, gen, caracter, formă și compozitori.
v Pentru înscriere fiecare concurent va completa o fișă de înscriere.
Pentru buna organizare și susținere a proiectului Primăvara Artelor, ASOCIAȚIA PENTRU ARTĂ ȘI EDUCAȚIE „GEORGE APOSTU” BACĂU, singurul finanțator, va roagă sa sprijiniți cu donații în valoare de 50 lei în contul– RO39BTRLRONCRT0389591501
Donațiile nu se restituie!
Dovada donației se trimite cu fișa de înscriere pe adresa de email vasilacheclaudia@yahoo.com – pentru muzică vocalăși taniaburca@yahoo.com – pentru muzică instrumentală până pe data de 13 aprilie 2018.
Pentru piesele cu negativ rugăm concurenții să trimită şi negativul împreună cu fișa de înscriere.
v Concursul se va desfășura la:
- MUZICĂ VOCALĂ – Sala „Ateneu” a Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău
- MUZICĂ INSTRUMENTALĂ – Sala „Petre Bărbuță”, C. N. Artă „George Apostu” Bacău
*Fișa de înscriere (completată în format Word) și dovada fotocopiata a donației se va trimite pe adresa de e-mail vasilacheclaudia@yahoo.com – pentru secțiunea muzică vocalăși taniaburca@yahoo.com – pentru secțiunea muzică instrumentală până la data de 13 aprilie 2018. * Pentru muzica vocală, fișele de înscriere vor fi transmise împreuna cu negativul.
Informații suplimentare se pot obține la tel. 0234.512 753, pe pagina de Facebook Concursul Național Primăvara Artelor și pe www.liceuldeartabacau.ro
REGULAMENT - SECŢIUNEA COREGRAFIE
- clasele III – IX: Învăţământ de masă.
Dans Clasic Repertoriu ansamblu
Repertoriu individual
Dans Modern/ Contemporan/Jazz/Liric
Repertoriu ansamblu
Repertoriu individual
Dans de Caracter Repertoriu ansamblu
Repertoriu individual
- clasele V – XII: Învăţământ vocaţional.
Dans Clasic Repertoriu ansamblu
Repertoriu individual
Dans Modern/ Contemporan/Jazz/Liric
Repertoriu ansamblu
Repertoriu individual
Dans de Caracter Repertoriu ansamblu
Repertoriu individual
Concursul este deschis elevilor din învăţământul de masă, şi vocaţional, clasele III - XII şi se desfăşoară într-o singură etapă, în cadrul a 2 categorii:
Categoria 1.
Repertoriu ansamblu, clasele III-XII - Învăţământ de masă.
Repertoriu individual, clasele III-XII - Învăţământ de masă
Categoria 2.
Repertoriu ansamblu, clasele V –XII - Învățământ vocațional;
Repertoriu individual, clasele V – XII - Învăţământ vocaţional.
REPERTORIU
Pentru secţiunea Repertoriu ansamblu, cât şi Repertoriu individual, concurenţii vor interpreta o lucrare la alegere, în funcţie de anul de studiu al elevului/elevilor.
Elevii din învăţământul de masă, clasele III – XII, pot aborda la repertoriu individual cât şi la ansamblu lucrări de dans clasic, modern, contemporan, jazz, caracter.
Evoluţia în pointes, nu este indicată pentru fetele mai mici de 12 ani.
Coregrafia lucrării poate fi alcătuită de profesor sau de autori consacraţi, fapt ce va fi specificat în fişa de înscriere. La clasele de liceu se impune respectarea coregrafilor clasice.
Acompaniamentul muzical se realizează de către fiecare concurent pe CD, cu indicaţii precise de identificare (format mp3, secțiunea, numele, scoala).
Intrarea în concurs se va face în ordine alfabetică, conform programului concursului afişat la (sosirea concurenților) înaintea începerii acestuia.
Barem de timp: Repertoriu ansamblu : maxim 6 min.
Repertoriu individual: maxim 3 min.
Concurenții care doresc sa participe la mai multe secțiuni (Dans Clasic si Dans Contemporan) vor trimite fise separate de înscriere si vor achita suma aferenta.
EVALUAREA:
Evaluarea concurenților se va face după următoarele criterii:
- calitatea textului coregrafic;
- interpretarea tehnică
- interpretarea artistică (muzicalitate, sincronizare, expresivitate);
- impresia artistică;
Juriul va fi alcătuit din cadre didactice de specialitate din învăţământul artistic universitar şi preuniversitar, din personalităţi ale dansului.
Jurizarea se va face pentru fiecare an de studiu, pe fiecare categorie, atât la băieţi cât şi la fete, ansambluri mici (duo – trio), ansambluri mari, pe secţiuni: Dans Clasic, Dans Moden/ Contemporan/Jazz, Dans de caracter.
În funcţie de rezultatele finale, se acordă premii şi menţiuni materializate în diplome.
Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de performanţă, juriul îşi rezervă dreptul de a nu acorda anumite premii.
Hotărârile juriului sunt definitive şi fără drept de contestaţie.
Condiţii de participare pentru secţiunea coregrafie:
Înscrierea la concurs se face pe baza fişei tip care va fi trimisă, până la data de 13 aprilie 2018 pe adresa de e-mail meris_ada@yahoo.com.
- copie după certificatul de naştere sau actul de identitate;
- Pentru buna organizare și susținere a concursului, ASOCIAȚIA PENTRU ARTĂ ȘI EDUCAȚIE „GEORGE APOSTU” BACĂU, singurul finanțator, va roagă sa sprijiniți cu donații de 50 lei pentru secțiunea Dans Clasic – Repertoriu individual și 35 lei pentru fiecare membru în cazul ansamblurilor, pe care ii puteți depune în contul asociației– RO39BTRLRONCRT0389591501
Nu se fac donații la sosire, decât prin intermediul contului anterior menționat.
Donațiile nu se restituie!
Termenul limită de expediere a fişei de înscriere şi a actelor solicitate - 13.04.2018.
Înscrierile sunt limitate. Școlile sunt încurajate să efectueze înscrierile cât mai curând posibil deoarece participările vor fi listate în ordinea înregistrării. Odată ce numărul de locuri atribuite competiţiei au fost ocupate, înscrierile nu mai pot fi acceptate.
B. SECȚIUNEA ARTE VIZUALE
Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău organizează Concursul Naţional „PRIMĂVARA ARTELOR”, secţiunea Arte Vizuale 2018.
Scopul: Concursul Naţional „Primăvara Artelor” reprezintă pentru elevi o rampă de lansare a talentelor pe drumul unor cariere artistice de excepţie, iar pentru profesori un valoros schimb de experienţă în domeniul artelor vizuale, vizând atragerea elevilor pasionaţi de arte din liceele vocaţionale de artă şi şcolile de învăţământ de masă, într-o activitate care le oferă posibilitatea de a-şi pune în valoare cunoştinţele asimilate, şi potenţialul creator. Concursul îşi propune atragerea unui numar cât mai mare de elevi din şcoli şi licee în activitatea de creaţie, pentru formarea şi dezvoltarea unor competenţe specifice din domeniul cheie - sensibilizarea culturală şi exprimarea artistică prin intermediul artelor plastice şi decorative, design şi arhitectură.
Concursul se adresează elevilor din giumnaziu şi liceu, clasele V-XII, fiind structurat pe două categorii:
Şcoli generale din învătământul de masă
Licee de Artă din învătământul vocaţional
Tema concursului - este liberă
Secţiuni: pentru elevii din învaţământul de masă:
- grafică şi pictură
pentru elevii din liceele de artă:
- arte plastice (pictură, grafică, sculptură în material definitiv)
- arte decorative (pictură monumentală, ceramică, textile şi design vestimentar)
- proiecte de arhitectură şi design
Tehnica: la alegerea participanţilor.
Dimensiuni: Lucrările vor avea passé-partout cartonat, dimensiunea la exterior 35/50 cm sau 50/70 cm.
Pe verso se vor specifica: Numele şi Prenumele / Clasa / Secţiunea / Titlul lucrării / Unitatea de învăţământ / Profesorul coordonator.
Participanţii vor trimite lucrările până la data de 13 aprilie 2018 data poştei de trimitere a pachetelor. Jurizarea va avea loc in data de 20 aprilie 2018, iar vernisajul şi premierea se va desfăşura la Galeria Complexului Muzeal "Iulian Antonescu" Bacău.
Se vor acorda premii pentru fiecare secţiune şi categorie de vârstă, pentru învăţamântul vocaţional şi separat pentru învăţamântul de masă. Premiile vor fi trimise prin poştă, iar expedierea lor va fi suportată de organizatori.
Coletul cu lucrări va fi ȋnsoțit de lista a participanţilor şi un plic format A4 autoadresat şi timbrat.
Trimiterea lucrărilor se va face la adresa: Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”, Str. Războieni, Nr. 24, Cod. 600032, Bacău, judeţul Bacău (cu menţiunea pentru Concursul "Primăvara artelor")
NOTĂ: Lucrările primite vor ramâne în patrimoniul colegiului şi nu vor fi returnate, iar organizatorii își asuma dreptul de a le folosi în scopuri de mediatizare a evenimentului.
Pentru orice informaţii legate de concurs, puteţi contacta organizatorii:
liceuldeartabacau@yahoo.com / tel: 0234.512 753 nlazureanu@gmail.com / tel: 0758 279 747 sau pe pagina de Facebook a concursului
CONCURSUL NAȚIONAL „PRIMĂVARA ARTELOR” BACĂU
Ediția a XX-a 2018
FIȘA DE ÎNSCRIERE MUZICĂ - ÎNVĂȚĂMÂNT VOCAȚIONAL
NUMELE________________
PRENUMELE__________________________
DATA NAŞTERII_______________
CLASA_______SECȚIUNEA____________________________________
PROFESOR ÎNDRUMĂTOR______________________________________
PROFESOR COREPETITOR______________________________________
ȘCOALA______________________________________________________ LOCALITATEA________________________________________________
TEL/FAX_____________________________________________________
REPERTORIU:
NR | TITLUL LUCRĂRII | COMPOZITOR | SECȚIUNEA | MINUTAJ |
1 |
|
|
|
|
2 |
|
|
|
|
SOLICIT ► CAZARE : DA NU
MASĂ : DA NU
*Cazarea şi masa vor fi asigurate contra cost, la cererea candidaților, în condiții de internat şi cantină. Prețul pentru cazare este de 10 lei/noapte și 20 de lei pt 3 mese/zi. Optarea pentru masă este facultativă.
NUMĂR PERSOANE:
*Elev, Profesor însoţitor, părinţi_____ DATA:____________
*Fişa de înscriere (completată în format word) și dovada scanată a donației se vor trimite pe adresa de e-mail taniaburca@yahoo.com până la data de 13 aprilie 2018.
Informații suplimentare se pot obține, la adresa de e-mail: taniaburca@yahoo.com, sau pe pagina de Facebook Concursul Național „Primăvara Artelor”
PRIMĂVARA ARTELOR 2018
EDIȚIA XX
FIȘA DE ÎNSCREIERE MUZICĂ – ÎNVĂȚĂMÂNT VOCAȚIONAL
MUZICĂ DE CAMERĂ
NUMELE FORMAȚIEI_________________________________________
NUMĂR MEMBRI_____________
NUME ȘI PRENUME MEMBRI FORMAȚIE/CLASA/INSTRUMENT
NR. | NUME ȘI PRENUME | CLASA | INSTRUMENT |
1 |
|
|
|
2 |
|
|
|
3 |
|
|
|
PROFESOR ÎNDRUMĂTOR_____________________________________________
ȘCOALA____________________________________________________________
LOCALITATEA_______________________________________________________
TEL/FAX/E-MAIL_______________________________________________________
REPERTORIU:
NR. | TITLUL LUCRĂRII | COMPOZITOR | MINUTAJ |
1. |
|
|
|
2. |
|
|
|
SOLICIT ► CAZARE : DA NU
MASĂ : DA NU
*Cazarea şi masa vor fi asigurate contra cost, la cererea candidaților, în condiții de internat şi cantină. Prețul pentru cazare este de 10 lei/noapte și 20 de lei pt 3 mese/zi. Optarea pentru masă este facultativă.
NUMĂR PERSOANE:
*Elev, Profesor însoţitor, părinţi_____ DATA:____________
*Fişa de înscriere (completată în format word) și dovada scanată a donației se vor trimite pe adresa de e-mail taniaburca@yahoo.com până la data de 13 aprilie 2018.
Informații suplimentare se pot obține, la adresa de e-mail: taniaburca@yahoo.com, sau pe pagina de Facebook Concursul Național „Primăvara Artelor”
CONCURSUL NAȚIONAL „PRIMĂVARA ARTELOR” BACĂU
Ediția a XX-a 2018
FIȘĂ DE ÎNSCRIERE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE MASĂ
Unitatea de învățământ .....................................................................................................................
Localitatea / Județ ..............................................................................................................................
Adresa unității de învătământ.............................................................................................................
Tel/fax/e-mail.....................................................................................................................................
Nr. crt. | Nume și prenume elev participant | Clasa | Secțiunea | Titlul lucrării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profesor coordonator: ......................................................................................................................
telefon / e-mail profesor: ..................................................................................................................
CONCURSUL NAȚIONAL „PRIMĂVARA ARTELOR”
ediția a XX-a 2018, Bacău
COREGRAFIE
Fișă de înscriere pentru învățământul vocațional/ învățământul de masă
Unitatea de învățământ .....................................................................................................................
Localitatea/ Județ ..............................................................................................................................
Adresa unității de învătământ.............................................................................................................
Tel/fax/e-mail.....................................................................................................................................
Nr. crt. | Nume și prenume elev participant | Clasa | Secțiunea | Titlul lucrării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profesor coordonator: ......................................................................................................................
telefon / e-mail profesor: ..................................................................................................................
FIȘA DE ÎNSCRIERE ARTE VIZUALE
CONCURSUL NAȚIONAL „PRIMĂVARA ARTELOR” BACĂU
Ediția a XX-a 2018
Unitatea de învățământ .....................................................................................................................
Localitatea / Județ ..............................................................................................................................
Adresa unității de învătământ.............................................................................................................
Tel/fax/e-mail.....................................................................................................................................
Nr. crt. | Nume și prenume elev participant | Clasa | Secțiunea | Titlul lucrării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profesor coordonator: ......................................................................................................................
telefon / e-mail profesor: ..................................................................................................................